Indiene

În India ne-am bucurat de mâncarea indiană adevarată, prima noastră dragoste în materie de mâncare asiatică. Recunosc că nu mi-a plăcut dintotdeauna, însă, odată ce i-am prins gustul, am început să simt că-mi curge curry în sânge. Am învăţat reţetele de la localnici, de la pensiunile la care am stat sau pur şi simplu căscând ochii la felul în care erau preparate bunătăţile la colţ de stradă.