Roti Jala Manjalara – minunat de usoara

Roti Jala Manjalara cu sos indian

Cui nu-i plac lucrurile uşoare? Ele ne fac viaţa mai frumoasă. Ne permit să încetinim ritmul şi să bifăm cuminți reuşite mărunte. Nu ne dăm seama, dar în reuşitele astea mici, ne găsim resursele pentru marile încercări. Micile succese sunt tot succese şi noi uităm asta. Ni se înfige în minte o dorinţă măreaţă şi ne imaginăm că doar împlinirea ei este importantă. Nu realizam că fiecare pas, cât de mic, este un succes. Alergăm grăbiţi către final şi la sfârşit suntem prea obosiţi ca să ne mai bucurăm. Şi asta se aplică la orice. Carieră, o călătorie, o reţetă nouă…

Începe cu ceva uşor şi bucură-te de rezultat!

Echipament necesar

  • mixer pentru aluat
  • un vas pentru mixer
  • o strecurătoare specială sau o sticlă cu dopul găurit
  • o tigaie (pentru clătite)

Ingrediente

  • 300g făină
  • 20g amidon sau făină de orez
  • 2 linguri ulei
  • 600 mL apă
  • 1 ou
  • un praf de turmeric (opţional)
  • un praf de sare
  • ulei pentru prăjit
Se amestecă toate ingredientele în vasul pentru mixer și se fomează aluatul pentru Roti Jala Manjalara. Nu trebuie să avem cococloașe. Se folosește strecurătoarea specială (vezi mai jos) și se pune aluatul în tigaia încinsă cu mișcări circulare. Nu e nevoie sa le întoarcem. Se pot împături sau rula și sunt bune calde sau reci, cu curry sau cu dulceață de mango.

Roti înseamnă pâine. Roti Jala Manjalara sunt un fel de clătite dantelate care se servesc cu curry-uri. Aluatul trebuie sa aibă consistența celui de clătite. Se adaugă amidon sau făina de orez dacă dorim să fie crocante. Se folosește un fel de strecuratoare mai specială, ca un fel de ibric de plastic cu cateva găuri pe fund (cam 3mm diametru), cu care se „țese” aluatul în tigaie. Cu mișcări circulare bucătăreasa îsi folosește simțul artistic și  împletește un milieu.

Eu mi-am adus o astfel de strecurătoare specială din Malaezia, dar cred ca poti folosi o sticlă de plastic de 0,5L de Nestea căreia îi găurești capacul.

Transformă o masă cu prietenii într-un mic succes!

Roti Jala cu sos indian

Roti jala cu dulceata de mango

   Garnitura   Gustare   Vegan   Vegetarian  


Adriana